Povestea pădurii fermecate

„Era demult, tare demult,
Când veveriţa mânca unt
Şi-n loc să-şi adune castane
Cânta c-un lup la două piane.

Pe-atunci, pădurea fermecată
Era celebră-n lumea toată.
Veneau în ea, din patru zări,
Tot fel de fel de arătări:

Un urs jongler din altă ţară,
O capră ce cânta la vioară,
Un cal cu vocea răguşită
Şi o potcoavă ruginită...

Un tigru şchiop, un vultur miop,
Mai mulţi căţei, vreo doi purcei,
Găina cu cinci puişori,
Plus patruzeci de spectatori.

Spectacolul era superb!
Deschis de-ncornoratul cerb,
Care avea şi-un clopoţel
Ce-l anunţa pe Dom’ Căţel
În scenă când intra voios
Având în bot un os de ros.

Pe după o perdea cu ciucuri
Maimuţa făcea giumbuşlucuri.
O admira un leu greoi
Ce ştia cât fac doi cu doi,

Dar nu era aşa savant
Ca mult iubitul elefant
Care putea – să nu vă mire – ,
Să ia un zece la „Citire”.

Era pe-acolo şi-o girafă
Ce îşi bea sucul din carafă
Şi mai purta, pe gâtul lung,
Un pandantiv tăiat la strung.

Deci, în pădurea fermecată,
Cum zic, celebră-n lumea toată,
Cu vietăţi cât vezi cu ochii
(Chiar şi măgari ce purtau rochii)
Se petrecea din zori în noapte.
(Numai c-atunci, mai mult în şoapte).

Dar, într-o zi, ce s-a-ntâmplat
Că tot norodul s-a speriat
Văzând cum vine dinspre râu
Cu sabia-laser jos la brâu,
O prea ciudată arătare
Ce stătea în două picioare?

Nimic mai simplu şi drăguţ.
Venise-acolo chiar Ionuţ,
Băiat simpatic şi isteţ,
Cu ochi căprui şi părul creţ.

Căci codrul nostru fermecat
În care puştiul a intrat
Era... drăguţii mei copii,
Un magazin de jucării.